Potrivit procurorilor vasluieni ai Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), bărbatul a recrutat, în ultimele trei luni, patru eleve de la școli din Vaslui, pe care apoi le-a determinat să întrețină raporturi sexuale atât cu el, cât și cu bărbați din anturajul său, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Anchetatorii spun că o parte din fete au fost filmate sau fotografiate de către bărbat în timpul relațiilor sexuale, iar ulterior elevele erau șantajate cu aceste înregistrări video sau fotografii. Mai mult, fetele ar fi fost și drogate de către bărbat pentru a fi determinate să întrețină relații sexuale.
„Victimele provin din familii dezorganizate, cu situații materiale precare, scopul urmărit de bărbat fiind acela de a le exploata sexual sau de a întreține relații sexuale cu acestea. De altfel, individul a profitat de vârsta elevelor, aflate într-o perioadă care le făcea ușor de manipulat. Totodată, bărbatul le-a oferit un nou set de valori și le-a creat o dependență față de el, reușind în acest mod să le manipuleze”, a declarat, miercuri, șeful Biroului Teritorial Vaslui al DIICOT, Mihaela Iosipescu.
Bărbatul, Adrian Filote, a fost reținut de procurori, apoi a Tribunalul Vaslui a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, sub acuzațiile de trafic de minori, viol, pornografie infantilă și trafic de droguri de mare risc.